luni, 3 octombrie 2011

Tiganii nostri la Cambridge

Un nou subiect ce va stârni din nou valuri de comentarii şi discuţii interminabile este cel al ţiganilor din România care au ajuns la Cambridge şi care, mai mult decât atât, au reuşit să îi surprindă pe englezi. Nu ştim ce impresie au lăsat ţiganii dat fiind faptul că până acum s-au făcut remarcaţi prin furturi şi tupeul de a se instala abuziv în casele nelocuite, cert este că englezii s-au oprit din drum pentru a-i fotografia ori pentru a-i filma pe cei care au dat un mini concert. Poziţionaţi într-un loc aglomerat, doi tineri cântând la trompetă şi acordeon şi acompaniaţi de un puşti de numai câţiva ani care cânta la saxofon, au reuşit să le capteze atenţia trecătorilor.
Ceilalţi români aflaţi la Cambridge nu au o părere foarte bună despre acest fapt, considerând că astfel de manifestări strică imaginea ţării noastre.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu